duminică 20 august 2017 5:18 pm
Download http://bigtheme.net/joomla Free Templates Joomla! 3
Acasa / News / International / Călugărița care şi-a dedicat viaţa luptei împotriva bolii despre care scrie şi în Biblie a murit
Magazin Online

Călugărița care şi-a dedicat viaţa luptei împotriva bolii despre care scrie şi în Biblie a murit


FOTO: https://alchetron.com

Călugărița Ruth Pfau, născută în Germania, care și-a devotat viața eradicării leprei în Pakistan, a decedat joi, la vârsta de 87 de ani, într-un spital din Karachi, în sudul țării, informează Reuters și DPA.


Supranumită “Maica Tereza a Pakistanului”, Pfau a fost elogiată de primul-ministru și de șeful armatei pentru contribuția sa la eradicarea din această țară a leprei, o boală contagioasă care poate duce la desfigurare.

“Poate că Pfau s-a născut în Germania, însă inima ei a fost mereu în Pakistan”, a declarat premierul Shahid Khaqan Abbasi într-un comunicat. El a anunțat organizarea unei ceremonii de funeralii de stat la 19 august în semn de recunoaștere a serviciilor sale, scrie Agerpres.

Născută în 1929, doctor Ruth Katharina Martha Pfau a trăit în Pakistan din 1960. Ea a fondat spitalul Marie Adelaide Leprosy Centre în Karachi, aceasta fiind prima instituție sanitară din Pakistan dedicată tratării acestei afecțiuni și a deschis apoi filiale în mai multe zone ale țării.

“Datorită luptei sale neobosite Pakistan a învins lepra”, se arată într-un mesaj publicat pe Facebook de Consulatul German de la Karachi.

În 1996, Organizația Mondială a Sănătății a declarat că în Pakistan s-a reușit menținerea sub control a leprei, ceea ce a făcut-o pe Pfau să se ambiționeze și mai mult în vederea eliminării bolii din această țară.

Anul trecut, numărul pacienților aflați sub tratament pentru lepră a scăzut la 531 de la 19.398 în anii ’80, după datele publicate de cotidianul Dawn, citat de Reuters.

Pfau și-a dat ultima suflare la un spital afiliat Marie Adelaide Leprosy Centre, după cum a declarat Salwa Zainab, purtătoare de cuvânt a organizației caritabile, citată de DPA. 

Articole recomandate

Preluare realitatea.net

Extern | MondoNews | Ponturi pe mail: mediaadpres@gmail.com

Cumpara Publicitatevivacredit.roCumpara Publicitate
Cumpara Publicitate
loading...
Cumpara Publicitatenoriel.ro%20Cumpara Publicitate
loading...
Cumpara PublicitateSexShop.roCumpara Publicitate

Despre adpres.net

Adpres Media | Adpres.net :) Fara Cenzura
Cumpara Publicitateavon.ro%20Cumpara Publicitate Cumpara Publicitatestarshiners.ro%20Cumpara Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com