sâmbătă 23 septembrie 2017 6:51 pm
Download http://bigtheme.net/joomla Free Templates Joomla! 3
Acasa / Stiinta / Auto / Cea mai bună soluție pentru a nu mai pierde timp la casa de marcat a benzinăriei (p)
Magazin Online

Cea mai bună soluție pentru a nu mai pierde timp la casa de marcat a benzinăriei (p)

Când bag benzină, cel mai tare mă enervează așteptarea de la casa de marcat.

Știți cum se întâmplă, alimentarea durează 30 de secunde. Apoi te duci în interiorul stației ca să plătești, ești al treilea la rând și în acel moment începe spectacolul. Prima persoană vrea și un pachet de țigări. “Numărul 8, vă rog… Nu, cel cu albastru!… Al doilea din stânga… nu, celălalt… dă, ăla!“. “Ah, mai dați-mi unul!“. Următoarea persoană vrea cod fiscal și o apă, dar pusă pe alt bon.

Dacă nimerești în fața ta pe cineva ce cumpără și rovignetă, ai de așteptat, adaugă 5 minute petrecute lejer în spatele său. Recordul meu personal a fost de 13 minute la o casă deoarece aceasta se blocase și a trebuit resetată; timpul lung necesar acestei operațiuni m-a făcut să cred că rulează pe un 386 alimentat de hamsteri.

Mi-ar plăcea ca toți să implementeze sistemul Fill&Go de la Rompetrol. Nu știu de ce nu o fac, că pare următorul nivel ca tehnologie în domeniul alimentării cu carburant și nu-i văd nici un dezavantaj.

Cu acest card Fill&Go Debit pentru persoane fizice plătești direct la pompă. Îl introduci în pompă înainte de alimentare (stațiile Rompetrol folosesc pompe speciale cu slot de card și tastatură), vezi câți bani ai disponibili pe card, alimentezi de cât vrei, te urci în mașină și pleci mai departe. Timp irosit: 0 secunde!

Cam așa arată pompa lor, dacă n-ați remarcat niciodată sistemul. Are fantă pentru card, keypad, ecran și tot ce-i trebuie:

Cardul Fill&Go Debit nu costă nimic, ba chiar ofertă discount-uri la alte produse. Mergeți cu buletinul la o stație Rompetrol, cereți un astfel de card și-l primiți pe loc, fără taxă de emitere sau administrare. Puteți să-l alimentați acolo cu bani sau puteți face asta online, de acasă, pe fillandgo.ro (eu așa aș face, plătind cu cardul bancar), ba chiar și prin transfer bancar.

Observați că acest tip de card elimină și problematica alimentare cu cash atunci când ai 100 de lei în buzunar și te chinui să alimentezi cât mai aproape de această sumă, de bagi benzină sau motorină de 99,68 lei și te gândești, ca la blackjack, dacă apăsând trăgaciul încă o dată oare va sări de 100 sau nu. Cu Fill&Go Debit, dacă mai ai 100 de lei pe card, păi fix de 100 vei alimenta, că știe pompa când să se oprească automat.

Istoricul tranzacțiilor este disponibil în contul tău online și poți avea astfel o evidență clară a cheltuielilor, inclusiv dacă mai mulți membri ai familiei au astfel de carduri. Și pentru că am zis de alte beneficii, cardul Fill&Go oferă:

  • 10% discount la produsele din restaurantele Hei din interiorul stațiilor de carburant.
  • 7% la achizițiile de produse din magazinul stației (băutură, dulciuri, consumabile auto etc – știți ce se vinde de obicei în benzinării).
  • între 5 și 10 bani pe litru reducere la carburant, în funcție de cât alimentezi lunar.
  • 10% reducere la restaurante din diverse orașe ale României, de exemplu în București reducerea se acordă la Hard Rock Cafe.

Pentru cei ce călătoresc mult prin țară, este deja o metodă bună de a economisi niște bani, nu doar de a câștiga timp la pompă. Așa ar trebui să funcționeze un sistem de fidelizare a clientului, economisindu-i timp și dându-i direct discount-uri, din primul moment, nu puncte virtuale cu care… Singurul dezavantaj la care mă pot gândi este că se îngroașă portofelul cu încă un milimetru de la încă un card, dar la o adică îl puteți lăsa în mașină, la parasolar, și s-a rezolvat și asta.

Observați că am tot zis Fill&Go Debit până acum; există și card Fill&Go Credit, apropo, unde alimentezi și plătești ulterior, la final de lună pe baza facturii primite.


Ți-a plăcut articolul? Arată-l și altora, cu un singur click poți da share pe Facebook.

Cumpara Publicitatevivacredit.roCumpara Publicitate
Cumpara Publicitate
loading...
Cumpara Publicitatenoriel.ro%20Cumpara Publicitate
loading...
Cumpara PublicitateSexShop.roCumpara Publicitate

Despre adpres.net

Adpres Media | Adpres.net :) Fara Cenzura
Cumpara Publicitateavon.ro%20Cumpara Publicitate Cumpara Publicitatestarshiners.ro%20Cumpara Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com