Download http://bigtheme.net/joomla Free Templates Joomla! 3
Acasa / Stiinta / Auto / M-am uitat la o cursă de Formula E: câteva gânduri despre regulament și desfășurare
Magazin Online

M-am uitat la o cursă de Formula E: câteva gânduri despre regulament și desfășurare

Urmăresc Formula 1 de când a început TVR să o transmită, pe vremea lui Ștefan cel Mare. Sau, de fapt, de pe vremea lui Senna. Mă uit și la alte sporturi cu motor, dacă-mi ies în cale, că în general îmi plac mașinile care se învârt în cerc.

Spre rușine mea, abia acum am văzut o cursă de Formula E, cu mașini electrice, deși campionatul este deja în al treilea sezon. Și, sincer să fiu, n-am fost prea impresionat, ba chiar mă așteptam la mult mai multe.


Formula E a fost creat de la început ca un sport modern, axat pe spectacol, iar din acest motiv au introdus în desfășurarea cursei tot felul de reguli ce-ar trebui să crească nivelul de spectaculozitate (sunt uimit că acesta este un cuvânt real), dar în practică acestea cresc doar hazardul. Altfel spus, este posibil ca pilotul cel mai bun să piardă cursa pe care o conduce detașat deoarece regulamentul îl silește să schimbe mașina în timpul cursei, chit că nu are de ce. Asta nu înseamnă, însă, că spectacolul crește, ba poate chiar din contră.

În Formula E se înfruntă zece echipe, fiecare cu câte doi piloți. Echipele au în spate constructori cunoscuți (în sezoanele următoare vor intra și BMW și Mercedes), iar mulți piloți sunt veniți din Formula 1. Monoposturile arată asemănător, am văzut nume mari printre sponsori, circuite se plasează în cele mai mari orașe, deși ca rețetă ar suna bine.

Acum uitați câteva dintre reguli:

  • circuitele sunt stradale în orașe precum New York (a fost în portul Brooklyn), Beijing, Berlin, Miami, Paris, Londra, Moscova șamd. Cum ar fi, spectaculos și accesibil, plăcut de vizionat, curse într-un decor cum n-am mai văzut până acum. În practică, însă, majoritatea circuitelor sunt deci și foarte înguste, iar cursa văzută de mine a semănat cu un pinball. S-au tot lovit monoposturi înghesuindu-se în curbe sau ace de păr încât clasamentul nu se schimbă pe merit, ci pe norocul de a nu-ți fi ruptă suspensia.
  • cursa (i se zice ePrix) durează 50 de minute, iar în timpul ei piloții sunt obligați să intre o dată la boxe și să schimbe mașina (au câte două fiecare). Regula asta introduce hazard și strică topurile.
  • puterea este limitată la 170 kW, adică vreo 225 cai putere în timpul cursei. Asta nu e ceva rău, ba probabil e singura măsură ce sporește spectacolul pentru că ține compact plutonul.
  • există un Fan Boost, adică prin vot în social media un maxim de trei piloți pot primi câțiva cai putere în plus pentru scurt timp în timpul cursei. Asta e ridicol, dar e conceptul de “new sports”, unde spectatorii sunt mai bine conectați la ce se întâmplă. E ridicol și pentru că piloții noi nu pot fi mai populari decât favoriții publicului.

Unele prevederi nu sunt făcute de dragul complicării lucrurilor, ci tehnologia electrică le impune. Mașina trebuie să fie relativ ușoară, așa că bateriile sunt limitate la o greutate totală de 200 kg. Limitându-le astfel capacitatea, acestea s-ar consuma rapid în regim de cursă, la viteze de peste 180-200 km/h, iar o cursă de 30 de minute n-ar justifica pretul biletului. Încărcarea rapidă pe loc, la standuri, nu este posibilă: cineva a calculat că ar fi nevoie de vreo 2 megawatti putere pentru așa ceva, peste posibilitățile unui circuit.

Până s-o rezolva treaba asta cu bateriile, regulamentul prevede singura posibilitate rămasă: schimbarea mașinii. Practic, iei una încărcată de la standuri; asta e modalitatea lor de realimentare. Tot prin regulament, puterea este limitată și inclusiv consumul electric este limitat, ca să obțină o autonomie suficientă.






Puterea va crește în sezonul următor cu încă 10 kW, regulile fiind modificate în timp, ca și la Formula 1. Mai sunt și alte ciudățenii, de exemplu unele curse sunt duble, prima are loc sâmbătă, a doua are loc duminică pe același circuit, un sistem asemănător cu cel din DTM, dacă nu mă înșel.

Mașinile fac puțin zgomot. Asta nu contează așa mult decât pentru spectatorii de la față locului; din fața televizorului nu-i mare deosebire, că nu se auzea oricum foarte bine sunetul.

În concluzie, arată aproape ca Formula 1, dar nu vă așteptați la ceva palpitant. Circuitele stradale și limitarea puterii și a vitezei maxime au fost necesare pentru a putea ține curse folosind tehnologia actuală a mașinilor electrice, iar limitările oferă un spectacol inferior celui din Formula 1, care oricum nu-i vreo mare scofală în majoritatea timpului.

Pe mașini se află și camere 360 de grade ale căror imagini sunt uneori rapid puse pe Internet, pe contul oficial. Asta e mișto.

Site-ul oficial este FIAformulaE.com pentru alte fotografii și clipuri video.


Ți-a plăcut articolul? Arată-l și altora, cu un singur click poți da share pe Facebook.

Cumpara Publicitatevivacredit.roCumpara Publicitate
Cumpara Publicitate
loading...
Cumpara Publicitatenoriel.ro%20Cumpara Publicitate
loading...
Cumpara PublicitateSexShop.roCumpara Publicitate

Despre adpres.net

Adpres Media | Adpres.net :) Fara Cenzura
Cumpara Publicitateavon.ro%20Cumpara Publicitate Cumpara Publicitatestarshiners.ro%20Cumpara Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com